sâmbătă, 26 septembrie 2009

Hai să evităm gândirea!

A gândi vine din maghiarul "gond" care înseamnă necaz, deci orice gândeşte (tot ce conştientizează că îi trece ceva prin cap), românul are la origine ceva negativ. De aceea, pentru români, "a gândi pozitiv" e văzut ca un paradox şi nu se aplică. Puţini îşi pot închipui că într-un necaz poţi găsi oportunităţi, deşi aşa este. Într-un necaz ai situaţii noi, găseşti soluţii care nu ţi-au trecut prin minte şi care probabil îţi vor ajuta în viitor, ca să o spunem mai pe româneşte: gândeşti! Deşi e prea târziu, dar măcar poţi fi fericit că nu o să mai ai necazul ală dacă gândeşti bine. Dacă gândeşti bine (pozitiv)...
Cel mai probabil verbul "a gândi" a apărut când un ungur a văzut un român stresat care reflecta şi medita în legătură cu un necaz, l-a întrebat "Ce gând ai?" în sensul ce necaz are omul, iar românul a înţeles "Ce îţi frământă mintea?". Aşadar, verbul "a pensa" (prin analogie cu celelalte limbi latine ăsta era verbul înlocuit de "a gândi") a fost înlocuit cu "a gândi", pentru că românul începe să îşi folosească creierul doar după ce faptul a fost împlinit şi apare necazul. Probabil ar trebui reintrodus verbul a pensa să însemne a-ţi folosi capul ca să nu se ajungă la gândire (gândirea în sensul "a folosi capul ca să rezolvi un necaz", aceasta fiind înţelesul original al gândirii). Până nu se va reintroduce verbul "a pensa" care are un alt înţeles acum în limba română, un înţeles destul de stupid, gândirea va fi inevitabilă.
Bineînţeles că aberez şi precizez asta pentru ca să nu fiu crezut nebun ori incredibil de prost. Voi abera şi în postările viitoare şi atunci nu voi mai preciza aşa că...cam atât. Stiu că am făcut o cacofonie, dar dacă cacofonia "cacofonie" este acceptată de cei care nu acceptă cacofonia atunci îmi permit şi eu(cuvântul "cacofonie" e după părerea mea cea mai mare cacofonie după cuvântul "căcat" desi rădăcina "caco" din cuvânt nu se referă la căcat ori câcat, (ca o paranteză în paranteză, "câcat" sună mai autentic decât "căcat" deşi nu apare pe dexonline.ro)).
Probabil exagerez că iau prea în serios etimologia cuvintelor şi pare aiurea ce scriu aici, dar suntem toţi români care citim asta şi ştim că am dreptate într-o măsură mai mare decât într-o măsură mai mică în legătură cu faptul că românul judecă preponderent negativ(el gândeşte) şi că asta l-a adus unde este acum.
Uitaţi-vă la faimoasa statuetă Gânditorul de la Hamangia, probabil omul ăla se relaxa şi de aia îşi ţinea capul pe palme, să nu işi forţeze muşchii gâtului şi chiar nu avea niciun gând, iar românii care l-au descoperit l-au perceput imediat ca pe un om care are necazuri, deci e gânditor. Şi ca să râdă de el a fost asemănat cu un om care stă pe WC, deşi modelul care a pozat pentru statuetă i-a fost probabil un stră-stră...străbunic.

Ştiaţi că...
Primul gând românesc a fost: "Dă, Doamne, românului mintea de apoi!"
A gândi pozitiv este un paradox pentru români?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu