luni, 30 noiembrie 2009

Moralitate

Ce e moral?
Ce e imoral?
Ce e bine şi ce e rău nu mai contează, oricum, întâi trebuie să fii moral ca să poţi face diferenţa asta.
Moral e atunci când îţi urmezi principiile, cu excepţia cazurilor când îţi schimbi principiile DOAR pentru că noile principii adoptate sunt mai convenabile şi le adopţi fără măcar să le verifici.

De ce e greu să schimbi principiile cuiva?
Pentru că îi e frică de noile principii, după ce a trăit ancorat în anumite principii şi a văzut că e în siguranţă cu ele, să le abandoneze pentru alte principii ar însemna la o primă vedere să plutească în derivă, frica de necunoscut fiind egală cu frica de moarte. Ar însemna să dea cioara din mână pe păunul de pe gard. Doar că e prea paranoic să creadă că păunul ăla de pe gard e unul special şi nu zboară nicăieri.

Imoralitatea e a celor lipsiţi de caracter: schimbă principiile în funcţie de ceea ce le convine pe moment, doar să pară că au dreptate în momentul ăla deşi se contrazic cu ce au spus acum puţin timp şi cu ce vor zice. Trăiesc după o singură regulă generală: toate regulile care convin imaginii mele sunt corecte, nu trebuie să le verific, cele care nu convin nu sunt corecte, nu vreau, nu stau să le verific. Un om imoral va avea impresia că are tot timpul dreptate. Nu poate recunoaşte nici măcar faţă de el că a greşit, ce să mai vorbim să recunoască faţă de ceilalţi. Nu a aflat încă ceva simplu: nu poţi corecta dacă nu vezi că ai greşit.

E imoral să credem că moralitatea nu ar exista fără religie. Să credem că moralitatea există doar dacă se crede într-o divinitate înseamnă să fii bun doar pentru că ţi-o impune cineva şi dacă nu ar exista ţi-ai face de cap. Mai degrabă ajunge un ateu care e moral în rai, dacă ar exista o diferenţiere de genul ăsta după moarte (iad, rai), decât un călugăr care se roagă zilnic de frică să nu ajungă în iad. Dacă suntem buni de frica lui D-zeu, asta nu înseamnă că suntem morali, chiar dacă nu facem niciun păcat toată viaţa noastră. Asta înseamnă doar laşitate.

De ce se crede că moralitatea e pentru fraieri? Simplu: din orgoliul celor prea laşi să fie morali.

vineri, 27 noiembrie 2009

Lecţia de religie

1. Dacă Dumnezeu e bun, de ce lasă copiii inocenţi din Africa să moară de foame? Să nu mai zicem de alte chestii pe care aşa-zisul Dumnezeu le lasă să se întâmple celor inocenţi.

2. Religia vrea sa ne înveţe să nu urâm pe alţii. Nu am fi nişte oameni răi dacă nu am urî pe cei răi? Unii oameni sunt evident răi, am fi ca ei dacă nu i-am urî.

Dacă există Dumnezeul descris de Biblie, cu siguranţă nu e cel atotputernic. Şi dacă există şi e atotputernic... atunci ... Dracu, ajută-ne şi păzeşte-ne de relele pe care le lasă atotputernicul!

Oricum, poate nici nu există o divinitate sau mai multe, dar dacă ar exista nu cred ca s-ar simţi bine tratate ca nişte fiinţe umane retardate (pupate-n cur, temute si idolatrizate). Dacă vroiau aşa ceva, se comportau ca nişte fiinţe umane retardate: mergeau pe apă când erau multe persoane să privească, vorbeau la CNN şi daca erau mai multe divinităţi retardate, se luptau pentru putere.

Dar fiind divinităţi (sau o singură divinitate), nu vă aşteptaţi la aşa ceva pentru că prostia stă doar în creierul uman. Divinitatea fiind nemuritoare nu cunoaşte frica de moarte şi aberaţiile ce derivă din ea (anxietate, orgoliu, lăcomie).

Poate toţi devenim divinităţi după ce murim. Ori suntem triaţi de celelalte divinităţi existente sau de o simplă lege a naturii dacă avem sufletul destul de bogat să merităm rangul de divinitate ori rangul de inexistenţă (care, după mine, mi se pare mai groaznic decât existenţa în iadul descris de religii).

Până la urmă, poate să nu urăşti pe cei răi înseamnă să fii divin sau doar să te simţi divin... Ori, poate înseamnă să ai un suflet prea sărac să fii acceptat de divinitate? Nu avem de unde ştii, trebuie să fim noi înşine, avem o şansă aşa, pentru că, oricum, nu cred că divinităţii îi plac lucrurile false.

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Bunicul

Afară era un întuneric luminat doar de câteva stele, restul acoperite de norii luminaţi de luna plină apărută după ce seara se transforma în noapte. În unele părti ale curţii era zăpadă groasă, în altele era mocirlă. În bucătărie un semiîntuneric întreţinut de becul în jurul căruia bunica a pus un ziar. Nu am mai fost de mult timp la ea.
Eram cu vărul meu în vizită la bunica în acea zi din ianuarie. Mama vărului meu (sora tatălui meu), o ajuta pe bunica, tocmai au tăiat porcul… De fapt era tatăl vărului meu cel tăiat, nu porcul. Ceilalţi unchi ai mei l-au împuşcat, tranşat şi tăiat deja în bucăţi. Doar că bunica (care începuse să judece haotic, precum un copil), mătuşa mea şi vărul meu încă nu aflaseră că unchiul lipeseşte. Erau veseli şi fără griji. Eu încercam să mă port normal şi mi se părea că mă port cel mai normal dintre ceilalţi care mi se păreau că erau puţin prea agitaţi. Dar refuzam bucăţile de carne tocmai fierte pe care mi le dădea bunica. Oricum, nu eram suspect, ştiau că nu mă omor după carne, mai ales după carnea de porc.
Vărul meu mânca cu poftă şi îmi povestea nimicuri enervante, râzând prosteşte, ca de obicei, iar în timpul râsului îi mai cădea firmituri de pâine amestecate cu puţină carne… eu încercam să mă uit altundeva decât spre el, nu suportam imaginea grotească. Ca să scap de acolo i-am zis:

- Eu mă duc la televizor în cealaltă cameră.
- Dar este căldură acolo?
- Nu.
- Vin şi eu şi fac căldură.
- Lasă, mă descurc şi singur, tu nu trebuie să ajuţi pe bunica?
Intervine mătuşa:
- Nu trebuie, ne descurcăm noi două aici.

În sfârşit, măcar nu mai mănâncă... Pornim televizorul, ne uităm la un film prost, el aduce lemne, face focul şi începe să se încălzească în cameră.
Devine tăcut şi îmi spune că se simte rău şi vrea să meargă acasă să îl cheme pe tatăl său să vină mai repede şi el să rămână la el acasă. Nu ştiam cum să îl fac să nu afle că lipseşte tatăl său, aşa că îi propun să mergem în bucătărie la bunica să îi dea mătuşa ceva să îi treacă.
Ne întoarcem în bucătărie, mătuşa îi dă ceva medicament pentru stomac care avea mai mult efect Placebo decât unul real şi în scurt timp vărul iar se face roşu la faţă, semn de sănătate la el şi enervant de vesel. Din când în când, mai lua câte o bucată de carne fiartă pe care o înghiţea cu o poftă animalică.
În colţ, lângă sobă, moţăia bunicul, tuşea din când în când, era slăbit şi nimeni nu îl băga în seamă. Se ridică de pe scaun şi merge să se întindă în pat, cu paşi înceţi şi mişcări lente. Se întinde în pat, se întoarce cu spatele spre noi şi faţa spre perete. Bunica mai ia o pătură groasă şi o pune peste el. Eu eram tot mai confuz, tocmai pentru că tuturor li se părea normal. Vroiam să mă lămuresc pentru că nu mai suportam:

- Vere, tu îţi aduci aminte că bunicul a murit acum 10 ani?
- Da măi, cum să nu?! răspunde vărul pe un ton serios.
- Atunci ce caută aici? întreb iar, şi mai confuz
- L-a chemat bunica că îi era urât. Tu nu ştiai că s-a întors? Hahaha, ce prost eşti! râde vărul cu mândria unui om care ştie mai multe decât tine, având faţa rotundă, părul blond cu cărarea gen Hitler, tuns scurt şi ochii lui albaştri care la lumina focului de la sobă reflectau un roşu diavolesc.

Nu mai îmi era milă de el că muşca din tatăl său. Vroiam să mănânce până crapă, la propriu.

miercuri, 14 octombrie 2009

Cugetări...

Oamenilor le place să mângâie ca să fie siguri că acel lucru pe care îl iubesc e acolo şi le place să fie mângâiaţi pentru a se simţi iubiţi. Aţi văzut cum se îmbrăţişează oamenii? Le place să fie siguri că văd ceva real. Preferăm să atingem un lucru decât să îl vedem.

Tot ce am făcut, facem şi vom face este influenţat de lucrurile ce le-am făcut până atunci. Un gând determină altul, o faptă duce la alta. Totul se desfăşoară în mintea noastră ca şi piesele de domino. Nu ai cum să te rupi din cascada asta, nu te poţi schimba chiar dacă eşti conştient că aşa stau lucrurile, pentru că aşa stau lucrurile şi nu se pot schimba.

Când vedem un lucru, acel lucru ne aminteşte de altul şi de toate simţurile noastre din acel moment. Nu putem să nu ne treacă prin cap cuvântul “măr” când vedem un obiect în faţa noastră şi îl percepem ca fiind un măr ori când auzim cuvântul “măr” să nu ne închipuim un măr.

miercuri, 30 septembrie 2009

Evidenţa

Evidenţa lucrurilor simple dispare în faţă prejudecăţilor. Nu poţi vedea un lucru cum este el dacă nu te îl priveşti aşa cum este el, ci prin preajma prejudecaţile. Majoritatea lucrurilor sunt simple, deci evidente, trebuie doar să le vezi aşa cum sunt ele. Trebuie să vezi şi copacii dar şi pădurea de copaci. Totul e mult mai simplu fără prejudecătile care ne aglomerează mintea.

Cum ştim dacă ce gândim e o prejudecată sau nu? Simplu, prejudecăţile ne-au fost inoculate de mici, de către părinţi şi societate. Vrei să judeci lucrurile clar? Ignoră, pentru câteva momente doar, tot ce te-au învăţat părinţii şi societatea, moralitatea si legile lor. Pune-ţi mai multe întrebări de ce sunt lucrurile într-un fel şi nu altcumva, de ce te comporţi aşa şi nu altcumva. Şi să ştii cu siguranţă că "de aia", "pentru că aşa a fost dintotdeauna, că aşa e normal","pentru că aşa vreau eu" nu sunt răspunsuri reale. Partea bună a prejudecăţii e că ne menajează creierul să nu mai judece în legătură cu ceva pentru că acel ceva e deja pre-judecat de alţii în locul tău. Practic eşti un robot ce acţionează în funcţie de situaţie după cum a fost programat.

Gândeşte-te bine şi fii sincer: ai dat vreodată un răspuns “aşa e pentru că aşa e normal să fie”? Atunci eşti un om cu prejudecăţi si, pentru mintea ta, ar fi bine să citeşti atent ce scrie în următorul aliniat. Poate pare banal ce scrie şi chiar e banal, dar nu înseamnă că ce e simplu nu e adevărat sau de ignorat. Tocmai, lucrurile simple pot fi uşor analizate şi nu sunt de ignorat pentru ca restul lucrurile complexe sunt alcătuite din lucruri simple. Din zero şi unu s-au creat lucruri măreţe şi se vor crea.

Judecată normală, neinfluenţată de alţii e ceva străin pentru tine şi te sperie prea tare. Tot ce îţi trece prin cap şi poate fi considerat imoral sau ridicol arunci în subconştient, conştientizezi doar gândurile “curate” ale celorlalţi. Crezi, pe bună dreptate, că dacă începi să judeci o să rămâi singurul care vede lucrurile altcumva şi pentru asta vei fi condamnat de cei şi mai îmbibaţi de prejudecăţi ca tine. Există un cerc vicios ce nu lasă mintea liberă: x se teme de y şi z, y de x şi z iar z de x şi y. Nimeni nu are încredere în nimeni. Pentru că toţi ştim ce neîntelegatori sunt cei care au trăit toată viaţa, fără să judece, doar să pre-judece. Te gândeşti că au deja creierul atrofiat şi te vor condamna de la primele tale vorbe, fără să mai stea să le aduci argumente, argumentele lor de genul "de aia" fiind implicit considerate de ei mult mai rezonabile faţă de orice logică de bun simţ. Sau poate unii nu vor fi bătuţi în cap... Dar te poţi risca? Trăim în societate şi nu ne place să fim condamnaţi pentru că depindem direct sau indirect de ceilalţi. E greu de găsit oameni fără creierul atrofiat, dar sunt destui. Trebuie să rişti câte puţin în afirmaţiile tale, în întrebările tale, dacă vrei să vezi dacă un om descuiat sau nu la cap.

Pentru asta trebuie să dai de altfel de oameni şi doar întâmplarea ţi-i poate scoate în cale. Profită de faptul că i-ai întâlnit că cine ştie când mai dai de alţii şi e bine să ştii că doar ei îţi pot fi adevăraţii prieteni, doar cu ei poţi vorbi orice şi vor lua în considerare ce ai zis.

Un “prieten” cu prejudecăţi e genul de om ce te bârfeşte când prinde ocazia şi nu îi pasă de tine chiar deloc dacă ajungi într-o situaţie dificilă în care el ar trebui să facă sacrificii, mai ales materiale, să te ajute. Pentru că orice om cu prejudecăţi consideră că nu merită investit în ceva ce nu aduce profit material.

E alegerea ta ce om vrei să fii: să trăieşti toată viaţa legat cu un lanţ ruginit de prejudecăţi sau să îţi deschizi mintea ca să fii liber de prejudecătile care îţi întunecă mintea şi te fac să trăieşti alergând toata viaţa după ceva ce nu are nimeni nevoie.
Unii spun “Open your mind!”, eu v-am mai spus şi ce înseamnă.

marți, 29 septembrie 2009

Mobile Internet fără abonament

Să zicem că vrei să mergi undeva în vacanţă, nu vrei să te relaxezi chiar total pentru că vrei să ţii legătura cu prietenii pe internet dacă tot ţi-ai cumpărat laptop, dar acolo nu ai internet. Dacă vrei internet mobil ai două opţiuni oferite pe piaţă: ori plăteşti de îţi sar ochii din cap când vezi factura, ori îţi faci abonament de internet mobil la Vodafone, Orange etc. pe termen de cel puţin un an... deci e inconvenabil să plăteşti un an pentru 2-3 săptămâni.

Vodafone are o eroare în sistem doar pentru cartele de care poţi profita: dacă ai Mobile Internet (permite accesarea internetului pe mobil şi pe calculator care are conectat la el modemul telefonului mobil) activat şi apoi activezi Internetul pe mobil (permite accesarea internetului doar de pe telefonul mobil), dacă accesezi internetul cu setările de Mobile Internet, nu vei fi taxat (să nu zic jecmănit) pentru accesarea Mobile Internet, ci se va considera de către sistem că ai accesat internet prin Internetul pe mobil.

Internetul pe mobil de la Vodafone costă 4 Euro/lună şi include 500 MB de trafic, suficient pentru chat, email, ştiri, dar bineînţeles, insuficient pentru a sta toată ziua pe Youtube şi pe alte site-uri cu muzică şi poze multe.

Cum se procedează, pas cu pas pentru cei novice:

1. Îţi iei o cartelă de Vodafone, dacă nu ai deja...
2. Suni la relaţii cu clienţii (*222) şi ceri să ţi se activeze Mobile Internet pentru că vrei să accesezi internetul cu ajutorul lui telefon legat la calculator care să funcţioneze ca modem. Nu le cereţi asistenţă tehnică, spuneţi că vă descurcaţi în continuare, chiar dacă vi se oferă; asistenţa tehnică o puteţi vedea mai jos.
3. Mai suni o dată la relaţii cu clienţii şi cereţi să vi se activeze Internet pe mobil. Trebuie să aveţi pe cartelă 4 Euro credit cel puţin, bineînţeles, care vor fi retraşi pentru serviciul ăsta. Oricum, când cumpăraţi cartela există atâta credit.
4. Instalaţi modemul telefonului pe calculator (pentru Nokia: Nokia PC Suite, pentru alte mărci căutaţi softul pe site-urile oficiale ale lor dacă nu v-a fost oferit un CD când aţi cumpărat telefonul).
5. Pentru Windows XP în limba engleză (pentru alte sisteme de operare faceţi ceva similar): intraţi în Control Panel (apoi daţi click pe Switch to Classic View, sus în stânga, dacă nu apare bineînţeles deja Switch to Category View), apoi intraţi în Network Connections, alegeţi Create a new connection (sus - stânga), apare New Connection Wizard - Next, bifaţi Connect to internet - Next, bifaţi Set up my connection manually - Next, bifaţi Connect using a dial-up modem - Next, (dacă apare o listă de modemuri alegeţi modemul care va fi folosit, adică modemul telefonului mobil), la ISP name scrieţi Vodafone (nu contează practic ce scrieţi, e doar numele care îl daţi conexiunii) – Next, la Phone number scrieţi *99# - Next, la User name scrieţi internet.pre.vodafone.ro , la Password scrieţi vodafone , la Confirm password tot vodafone , bineînţeles, lăsaţi ce e acolo bifat – Next, bifaţi Add a shortcut to this connection to my desktop – Finish. Apare fereastra de conectare, nu daţi încă Dial pentru conectare, daţi Cancel, mai trebuie setat ceva la modem pentru a funcţiona internetul.
6. Pentru setarea modemului: intraţi iar în Control Panel – Administrative Tools – Computer Management – Device Manager – dublu click pe Modems – dublu click pe modemul telefonului – Advanced , la Extra initialization commands scrieţi
at+cgdcont=1,"ip","internet.pre.vodafone.ro"
– OK. (dacă veţi conecta telefonul prin cablu USB la calculator, conectaţi-l întotdeauna prin acelaşi port USB, dacă nu, va trebui să urmaţi iar acest pas)
7. Dublu click pe shortcutul de conectare la Vodafone ( sau Start – Connect to – alegeţi conexiunea creată la pasul 5), Dial şi sunteţi conectat la internet.
Cam atât.

Dacă vreţi să faceţi economie de trafic, descărcaţi ultima versiune de Opera care are serviciul Turbo Opera care „comprimă datele” înainte să le recepţionaţi (imaginile de pe site-uri vor avea o calitate mai slabă) şi messengerul Pidgin. Pentru a bloca pe Opera reclamele care fac trafic aiurea urmaţi instrucţiunile de la http://my.opera.com/Tamil/blog/ad-block.
De asemenea, puteţi dezactiva update-urile automate de Windows, de antivirus sau de oricare alt program.

duminică, 27 septembrie 2009

Păcatele omenirii

Păcate omenirii din care se nasc celelalte sunt: orgoliul, lăcomia şi anxietatea. Cu toţii le avem, puţini suntem conştienţi de ele, dar nu putem scăpa de ele dacă nu acceptăm că fac parte din fiecare dintre noi şi că suntem inferiori animalelor prin faptul că le avem.
Ce e orgoliul? Frica că vei fi călcat în picioare de ceilalţi dacă nu impui respect. Respectul impus e frica că celălalt te va călca în picioare dacă nu îl tratezi mai bine decât tratezi cea mai apropiată persoană de tine, adică pe tine însuţi, pentru că tu singur nu te rogi în sinea ta să faci ceva dacă vrei să faci şi nu îţi mulţumeşti singur dacă ţi-ai oferit ceva.
Orgoliul e un comportament artificial, creat de primul om nebun, apoi dezvoltat de societate, educat de societate şi majoritatea părinţilor, ilogic ce nu are cum apărea la animale, fiind împotriva naturii.
Ce e lăcomia? Frica că in viitor nu îţi va ajunge ceva şi vrei să îţi faci stoc pentru ca nu cumva alţi oameni lacomi să îşi facă stoc iar ţie să nu îţi mai ajungă apoi.
Lăcomia, la fel ca orgoliul, e un comportament artificial, creat de primul om nebun, apoi dezvoltat de societate, educat de societate şi majoritatea părinţilor, ilogic ce nu are cum apărea la animale, fiind împotriva naturii.
Ce e anxietatea? Frica inexplicabilă, de lucrurile necunoscute. Orice lucru necunoscut, nemaiîntâlnit este considerat automat ceva rău. Orice sentiment ciudat, orice senzaţie necunoscută până atunci, orice închipuire ne creează anxietatea, frica că vom ajunge să intrăm într-o situaţie în care suntem prea slabi ca să ieşim şi ne poate provoca chiar moartea. Preferăm să fim răi, închişi în noi faţă de străini, ne aruncăm repede o mască ca să părem mai periculoşi decât suntem, decât să fie ei răi, periculoşi pentru noi. Am fost educaţi că unii dintre noi suntem slabi şi unii puternici, deci există posibilitatea să fim prea slabi să nu facem faţă unor situaţii. Total greşit, dacă stai puţin să judeci, aproape orice situaţie are o ieşire şi dacă cineva poate scăpa, tu de ce nu ai putea, ai tot un creier de om de care te poţi folosi, trebuie doar să încerci. Dar dacă din start te consideri prea slab/prost ca să ieşi dintr-o anume situaţie, nici nu mai încerci să ieşi din ea, pentru că asta ar însemna energie pierdută. Şi dacă nu poţi scăpa, ce se poate întâmpla mai rău decât sa mori şi să scapi de ceea ce nu poţi face faţă?
Anxietatea, la fel ca orgoliul şi lăcomia, e un comportament artificial, creat de primul om nebun, apoi dezvoltat de societate, educat de societate şi majoritatea părinţilor, ilogic ce nu are cum apărea la animale, fiind împotriva naturii.
Omul e cel mai fricos mamifer, el se teme de cele mai multe lucruri deşi ar putea trăi mult mai bine fără frica abstractă. Faptul că judecăm abstract ne-a ajutat să evoluăm, dar frica abstractă ne va trage în continuare mult în jos, dacă nu o ironizăm cum ironizăm toate lucrurile stupide.
Mulţi care vor citi ce am scris aici le vor fi frică că nu pricep şi nu vor mai încerca să digere ce am scris. Cei care vor citi şi vor pricepe, dar le va fi frică să accepte că toată viaţa au trăit având dorinţe şi comportamente greşite, ce au asimilat până acum vor vomita. Vor rămâne doar cei mai curajoşi care vor pricepe.